Povestea MateCuMatei
Cine suntem.
“Matematica este o lume a ideilor. Apare când un obstacol real … îți dă de gândit.”
CUM AM APĂRUT
MateCuMatei s-a născut din dorința de a risipi teama de matematică.
Ideea a fost simplă: de câte ori este posibil, pașii elevului trebuie ghidați astfel încât singur să descopere “teoria”.
Mi-am propus să dezvolt un “simț al matematicii”, îndepărtându-mă astfel de metoda tradiționala bazată pe memorarea formulelor.
Am început prin a crea pagina de Facebook MateCuMatei, unde am construit o bibliotecă de lecții practice și ghiduri de teme de vacanță. Acesta a fost un prim pas în drumul meu spre o educație inovatoare.
Doream să recreez atmosfera interactivă și antrenantă din mijlocul studenților mei de la Universitatea Tehnică de Construcții București, sau a elevilor din Colegiul Național Gheorghe Șincai din București.
Ocazia mi s-a ivit datorită platformei Udemy.
In 2018 mi-am luat un an sabatic și m-am dedicat 18 ore pe zi pentru a crea un “Curs complet de recapitulare pentru examenul de Bacalaureat”. Efortului depus pentru pregătirea, filmarea și editarea lecțiilor i s-a adăugat efortul depus de Ada Persicanu, Andrei Preda, Cristi Ene, Diana Ciobanu, Elena Irimia, Georgiana Mihalea și Lidia Comaniciu pentru a scutura cursul de greșeli, fie ele de matematica, gramaticale sau … cinematice!
Așa am devenit unul dintre pionierii învațamântului online românesc.
Cursul creat rămâne în continuare cel mai complet curs online de recapitulare la matematica pentru Bacalaureat.
CURSURI INOVATOARE:
Odată publicat acest curs necesar, am ales cele mai frumoase și “neînțelese” capitole din matematica de liceu și le-am transformat în cele mai “populare“ din liceu.
Astfel am împrăștiat norii groși ai formulelor de pe cerul trigonometriei, folosind ca principala unealtă Cercul trigonometric în cursul “Curs de trigonometrie pentru clasa a IX-a”
Tema următorului curs a fost ușor de ales – “Analiză matematică”, în cazul elevilor de liceu “Analiza reală”. Analiza reală se ocupă cu studiul comportamentului funcțiilor reale și din acest motiv vertebrele coloanei vertebrale a cursului “Limite de funcții – Metoda ușoara” sunt reprezentările geometrice ale funcțiilor de bază cunoscute din “clasele anterioare”
A urmat cursul “Totul despre Sisteme de ecuații liniare”. Îndrăznețul titlu e un fel de “glumă internă”. Nu ar fi departe de adevăr tânărul de clasa a XI-a care întrebat fiind ce știe despre sisteme de acuații liniare, ar răspunde scurt: “Tot! Încă din clasa a VII-a!”. Să rezolvi un sistem de ecuații liniare nu-i dificil deloc! De aceea am simțit că este necesar să pun accentul nu pe “Cum rezolvăm sistemul?” ci pe “Care-i metoda optimă?”
În continuare am strâns laolaltă exemple reprezentative pentru noțiunile de geometrie de clasa a VII-a. Am folosit exemple din materialele oficiale MEN și structurat într-un curs de rerință – “Evaluare Nationala 2020 – Geometrie in plan”
Ce urmează?
Simplu: “Polinoame pentru toți” și ”Tabăra de mate 08”.
Funcțiile polinomiale și verișoarele lor rebele – Funcțiile raționale, sunt cele mai importante dintre toate funcțiile studiate în școală. Principala caracteristică a acestor funcții este că ne permit să aproximăm funcțiile de bază. Din acest motiv nu sunt de acord cu decizia din ultimii ani de a le exclude din programa pentru examenul de Bacalaureat, mai ales pentru că funcțiile polinomiale sunt indispensabile pentru primul an de facultate pentru orice profil real.
Cât despre tabară… ați ghicit! Este o tabăra virtuală de mate pentru viitorii boboci. Vor avea ocazia să se antreneze zilnic, toată vara, pentru … testele predictive din primele zile de liceu.
Echipa
Pasiune pentru detalii.